Local view for "http://purl.org/linkedpolitics/eu/plenary/2017-07-03-Speech-1-067-000"

PredicateValue (sorted: none)
lpv:spoken text
"Domnule președinte, Republica Moldova are nevoie de asistența macrofinanciară, iar când spun Republica Moldova, mă gândesc la cetățenii ei, și nu la politicieni. Din păcate, domnii Dodon, președinte, și Plahotniuc, coordonator, nu au înțeles acest lucru. În loc să susțină reformele de care cetățenii au nevoie, cei doi au decis că prioritatea absolută este azi o nouă lege electorală, una care să le asigure realegerea eternă în funcție. De altfel, deputatul Sârbu, raportor al Parlamentului pentru această lege, o combinație între un proiect al lui Dodon și un proiect ale Plahotniuc, a spus foarte clar: ne propunem să avem doar două partide. Comisia de la Veneția a explicat lipsa de oportunitate a acestei legi electorale și mă bucur să văd declarația Comisiei Europene, făcută de domnul comisar Dombrovskis, care a explicat condițiile sub care banii acestei asistențe macrofinanciare vor fi trimiși în Moldova. Eu voi spune mai clar ceea ce le-am spus domnilor din Partidul Democrat care au fost invitați de colegii lor din grupul socialist din Parlamentul European la Bruxelles: retrageți acest proiect de lege electorală. El nu are nimic de a face cu urgențele societății moldovenești. Niciun cetățean european nu e dispus să plătească bani pentru experimente electorale sau pentru ambițiile de putere ale prietenului lui Putin, Dodon, și ale prietenului socialiștilor europeni, Plahotniuc. Retrageți acest proiect. Gândiți-vă la interesele cetățenilor, și nu la eternizarea voastră la putere. Aceasta este, cred, condiția sub care trebuie să trimitem banii la Chișinău."@ro2
lpv:unclassifiedMetadata
rdf:type
dcterms:Date
dcterms:Is Part Of
dcterms:Language
lpv:document identification number
"en.20170703.18.1-067-000"1
lpv:hasSubsequent
lpv:speaker
lpv:videoURI

Named graphs describing this resource:

1http://purl.org/linkedpolitics/rdf/Events_and_structure.ttl.gz
2http://purl.org/linkedpolitics/rdf/Romanian.ttl.gz

The resource appears as object in 2 triples

Context graph